Author Mircea Batranu
Căutaţi în textul integral al cărţilor mele
MIRCEA BATRANU

Carierista - cartea interzisă

Cartea rostului
Publicata in 2011
From Carierista cartea interzisa
A patra carte: Carierista-Cartea interzisă sau Cartea rostului - publicată în decembrie 2011.
O carte sub semnul florii şi al „seminţei vieţii – seed of life” despre răzvrătirea codului feminin în infernul lumii de azi, sub mottoul:

"

A lăsat armele şi uniforma, s-a rujat şi a plecat… codul ei de femeie se răzvrătise.

"

Nerecomandată celor sub 18 ani, datorită limbajului, uneori obscen! Carierista este definită ca fiind femeia capabilă de orice pentru a parveni! Nu la acest aspect mă refer în carte, nu la oportunism, pupincurism şi lichelism, nu la parvenitismul prin orice mijloace. Dar când ajungi să te căsătoreşti cu jobul eşti pierdut! E valabil şi pentru bărbaţi.

Aceasta este cartea doctorului Eduard Romano!

O spune singur: "Eu sunt Edward Romano, un tip la patruzeci de ani. Am o specializare în psihiatrie şi pregătire în ştiinţele comunicării. Nu, nu am cabinet, nu profesez dintr-un motiv cât se poate de simplu. Sunt consultant în sociologie şi ştiinţe aplicate iar acum lucrez “pentru viitor”. Adică fac trei lucruri, prognoză, sancţiune pe prognoza altora şi participarea în unele grupuri de reflexie. Uneori, aceste activităţi sunt necesare unor proiecte de anvergură, ale diverselor state sau comunităţi."

carierista cartea interzisa Carierista, cartea interzisa ISBN 978-973-0-11870-4carierista cartea interzisa Carierista, cartea interzisa Google Bookscarierista cartea interzisa Carierista, cartea interzisa Corect Books
----------------
NOTA - PRELUARE : PRELUAŢI MAXIM 5 RÂNDURI, MENŢIONAŢI AUTORUL ŞI PUNEŢI LINK PE CONTINUARE! Vă rog să respectaţi drepturile de autor!
Vezi filele postate: Postari in Carierista

proiect literar, pacatele vointei, cartea rostului, codul feminin, feminism, carierism, dreptul copilului, explozia sexuala

Cartea rostului! O carte despre răzvrătirea codului feminin şi infernul lumii de azi!

duminică, 5 iunie 2011

Gustul miraculos al mignonei

Flori pentru mignona
Ce-ţi poate spune o femeie la un metru cincizeci şi cinci şi patruzeci şi două de kilograme? Da, nu exagerez cu nimic, exact 1,55m şi 42kg. Ai putea spune cu uşurinţă “e un copil” dar are douăzeci şi şase de ani.
..........................
Ca întotdeauna, Roxana pleca înaintea mea din apartament. Eu mă opream în uşă iar uneori o conduceam până la lift dar nu coboram împreună. Am întins timpul sub duş, încercând să-mi rearanjez gândurile care-mi erau ca întotdeauna împrăştiate după întâlnirile cu ea. Apoi am ieşit din apartament.
Creaţa deschisese uşa liftului şi văzându-mă, m-a aşteptat.
-Sărutmâna, merci de rezervare, am salutat-o în timp ce intram în lift.
-Cu plăcere! Mi-a răspuns Creaţa, zâmbindu-mi.
Părul ei era bogat şi creţ. O analiză fugară îmi arăta o tânără femeie, mai degrabă o adolescentă în jurul a douăzeci de ani (aveam să aflu mai târziu că are douăzeci şi şase), brunetă cu părul creţ, ochi negri mari, un nas micuţ, buze cărnoase şi o gură foarte, foarte mare, incredibil de mare. Tricoul îi ascundea sânii mici şi conici, eliberaţi din strânsoarea vreunui sutien iar blugii încercau să-i rotunjească şi să-i pună în evidenţă formele mai mult închipuite decât existente. Ochiul minţii de bărbat din mine, a scos-o instinctiv din rândul posibilelor ţinte deşi parfumul ei, un Chat Noir, funcţiona ca o capcană. Instinctiv, compari posibilele ţinte între ele dar între îmbrăţişarea Roxanei şi ghemotocul creţ, nu aveai dubii.
Afară şi-a văzut fiecare de drumul lui. Uitasem de ea dar a trebuit să mă-ntorc să iau unul din mobilele Roxanei, uitat pe balcon.
Ne-am întâlnit din nou în lift.
Simţind că o analizez, mi-a spus brusc:
- Aţi vrut să-mi spuneţi ceva?
Eu, negăsind un răspuns mai bun, am trântit o imbecilitate încât şi acum mă mir cum am putut face asta.
- Mă gândeam că n-a prea plouat la naştere.
Mi-a răspuns printr-un zâmbet plictisit, ca o dovadă a dezamăgirii pe care i-am produs-o:
- Eu am întâlnit odată un munte de om de doi metri care nu ştia să scrie!
Apoi am râs împreună şi s-a detensionat atmosfera.
......................................... după un timp .....................
(am invitat-o să luăm masa împreună într-un restaurant, devenisem amici şi aflasem că micuţa mea prietenă absolvise Conservatorul. Am convenit să-i păstrez numele de Creaţa)
- În afară de faptul că sunt mignonă Edi, ce te mai surprinde la mine? Sunt totuşi femeie, tu nu vezi asta?
- Ei, se vede, Creaţo, se vede, ţâţe, fund! Mă uit însă cu teamă la gura ta şi-mi tot vine să te-ntreb “Bunicuţo, bunicuţo, de ce-ai gura aşa de mare?”
- Da Edi? Aşa întrebi tu? Stai să găsesc şi eu un răspuns pe măsură... aşa ... “Dacă-ţi fut un pumn în nas o să crezi că te-a lovit marfarul!”
Eram cu paharul de aperitiv la gură şi am pufnit într-un râs nestăpânit. Râd şi acum când scriu. A fost şocant şi spectaculos. A început şi ea să râdă spunându-mi:
- Tu spuneai că în sticluţele mici sunt esenţele tari. Vezi? Rişti să-ţi sparg nasul!
- Da, mă dau bătut. Dar tot nu mi-ai spus Creaţo, de ce-ai gura aşa de mare?
Ea s-a ridicat de la masă, s-a dus la pianina din colţ, a jucat degetele de câteva ori pe clape şi a încept să cânte “Elle tu l`aimes” al Helenei Segara.


„Elle tu l'aimes si fort si fort
Au point, je sais que tu serais perdu sans elle
Elle tu l'aimes autant je crois que j'ai besoin de toi”
Dacă vă spun că am fost şocat, e puţin spus. Restaurantul era un salon de protocol la etajul cinci, decorat cu multă vegetaţie tropicală şi îl rezervasem pentru seara aceasta. Tiptil, tiptil, în spaţiul nostru privat au intrat turişti din hotel, personalul hotelului şi chiar personalul de pază. Au intrat şi s-au lipit de perete iar eu i-am văzut abia când Creaţa le-a transmis un zâmbet. Ochii lor erau stăpâniţi de emoţii ca şi ai mei. A fost primul spectacol, din viaţa mea, la care efectiv paralizasem.
Mă stăpânea, mă subjuga!
Apoi, a interpretat Je t'aime, melodia Larei Fabian iar auditoriul, respectând momentul, a dispărut la fel de tiptil cum apăruse.

S-a întâmplat ceva extraordinar atunci, mi-au dat lacrimile, simţeam nevoia să-i cer să mă ierte şi să-i spun că este categoric cea mai minunată femeie din lume! I-aş fi sărutat mâinile, buzele şi vorbele.
Creaţa s-a ridicat de la pianină şi a continuat solo voce, un tril fantastic şi-un omagiu adus iubirii în octave neştiute. Paşii au adus-o spre mine, ea şi-a lipit fruntea de fruntea mea, apoi mi-a cuprins capul în palmele ei şi mi-a luat lacrimile cu buzele, şoptindu-mi.
- Hei, Edi, de-asta am gura aşa mare, vezi?
- Iartă-mă Creaţo, n-aş fi crezut că ai puterea asta!
- E femininul din mine Edi, acum îl vezi! Înţelegi că puteam să-ţi sparg nasul? Iar gândurile mele pe melodiile Larei Fabian şi ale Helenei Segara, sunt mulţumirea pentru seara oferită de tine. E ziua mea Edi şi chiar dacă tu eşti o notă disonantă pe arpegiul meu, mă simt minunat.
- N-aş fi crezut aşa ceva, nu m-aş fi gândit la asta Creaţo.
- Eşti bărbat, de ce să mai gândeşti dacă nu doreşti?
Nu înţelelesem pe moment dar chiar era ziua ei. Cea mai feminină, cea mai frumoasă, cea mai spectaculoasă, cea mai interesantă femeie. Da, chiar aşa, nimic nu se compară cu gustul mignonei. În sticluţele mici sunt esenţele tari cu miracolul lor.

GoogleBooks Cartea rostului

Literatura | Mircea Batranu

Faceți căutări pe acest blog